New York Times a publicat un material despre războiul dintre Gigi Becali şi CSA Steaua, sub titlul "Patron şi Armată, în luptă pentru numele clubului de fotbal". Jurnaliştii americani s-au referit şi la declaraţiile făcute de milionar de-a lungul timpului la adresa femeilor sau a comunităţii gay.
„În anii recenţi, Becali, patronul FC Steaua Bucureşti, cea mai cunoscută şi de succes echipă a României, s-a obişnuit să fie criticat. Şi nu doar pentru că e unul dintre cele mai bogate şi controversate personaje ale ţării, ce ţine constant capul de afiş prin părerile sale negative la adresa femeilor şi comunităţii gay. Din 2011, Becali este de asemenea într-o bătălie legală pentru controlul Stelei – care a câştigat Cupa Campionilor Europeni, precursoarea Ligii Campionilor, în 1986 – cu un adversar formidabil: fostul deţinător al clubului, Ministerul Apărării Naţionale. Este o dispută care ameninţă să distrugă una dintre cele mai cunoscute echipe ale Europei şi care a divizat fanii clubului, cu marea majoritate decisă să boicoteze echipa cât timp Becali rămâne la conducere. Becali a pierdut drepturile de a folosi emblema şi până şi numele clubului”, se arată în materialul din publicaţia de peste ocean.
„Am devenit bogat, iar atunci când un om devine bogat, vrea să devină şi faimos. De aceea am preluat Steaua. Şi am devenit faimos„, este declaraţia lui Gigi Becali. În reportaj este prezentată şi opinia comandantului interimar al CSA Steaua, colonelul Cristian Petrea. Acestea spune că nu îl priveşte pe Becali ca pe un duşman.